O noua fila, un nou capitol

Domnisoara Simona, la randul sau a fost o simpatica si a acceptat invitatia de a scrie pentru psaico.info.

Articol marca Simona :

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Da, viata este o poveste lunga, este ca un roman impartit in capitole. Paragraf cu paragraf, foaie cu foaie, capitol cu capitol noi inaintam in a scrie povestea, care pare fara sfarsit. Amintirile nu sunt altceva decat niste pagini date inapoi, si recitite.
Ziceam de capitole, partile cred cele mai importante ale acestui roman. Capitolele sunt diferitele etape prin care trec toti; ne nastem, mergem la gradinita, apoi la scoala, dupa care pentru uni dintre noi urmeaza facultatea si serviciul, ca mai apoi sa ne asteptam in liniste sfarsitul povestii. Mai sunt si capitole gen botez, nunta, primul prieten, dar astea fac parte din povestea secundara a vietii.
Eu vreau insa sa ma opresc la termenul scoala. Este ceea ce cred ca ar fi cel mai actual. Acum am ajuns si eu in faza in care 12 ani s-au scurs, iar bacalaureatul imi sta la picioare. Aceasta perioada cred ca este cea mai grea. Dand niste file inapoi, imi aduc aminte de vremea cand am intrat la scoala,cand mi se parea o eternitate pana ajungeam la licau. Erau atatea persoane enorme, atatia care ne injurau doar pentru ca aveam ceea ce ei pierdusera, energie si inocenta. Mai dau niste pagini inainte, si ajung in clasa a 5-a, primul an dupa ce nu mai eram sub protectia celei de-a doua mame, invatatoarea. Atunci imi amintesc ca toti profesorii erau ca niste balauri din poveste, doar ca la noi nu era nici un fat frumos sa ne scape, ci noi eram aceia care ne luptam cu ei ca in cele din urma sa ii invingem. Au mai trecut niste ani, iar capacitatea care batea la usa, ne-a dat niste batai de cap si nu putine. Pe vremea aceea credeam ca nu exista nimic mai rau!! Dar oare e asa??? Noup, a venit liceul, si zau de stiu ce sa spun, deoarece cred ca acesta a trecut cel mai repede, si a lasat cele mai putine foi scrise in aceasta carte. Liceul mult asteptat cu miturile gen party-uri toata ziua, foarte lejer, s-a dovedit totusi o idee mai greu pentru mine si a necesitat destul de multa munca. In clasa a 9-a ne intrebam cu totii de ce am dat la acest liceu, in acea clasa cu profesori severi, care dau note mici, cand puteam sa ne distram ca si ceilalti??? Dar vad ca am reusit toti sa supravietuim, isar acum nu mai pot spune ca regret. Si in final se apropie si bacul mai putin asteptat. Noi mituri apar in capul nostru, gen faculta, libertatea suprema, independenta totala de parinti… Dar oare asta este ce ne dorim cu adevarat??? Sau ne dorim sa fim iar copilul ala mic, speriat din clasa intai, care inca nu avea responsabilitati, nu trebuia sa se gandeasca unde sa mearga la facultate, sa isi lase in urma prietenii, parintii, si sa plece pentru un an, doi, cinci, sau o eternitate in partea cealalta a lumii.
Asta inseamna bacalaureatul!! Maturizare, despartire de copilarie, de o parte din cei dragi, dar tot o data, formarea unei noi vieti, totul depinzand de 2 lucruri: Cat inveti si ce nota iei; Unde intri la facultate, si ce vrei sa faci!!! Cale de mijloc nu e, iar cum acest examen incheie un capitol, deschizand in acelas timp un nou capitol, este tot viitorul in stransa legatura de ultima fraza (note mari, mai multe posibilitati, mai multi bani, conditii mai bune, deci o viata mai buna).
Deci adio copilarie, bun venit maturitate (spus cu parere de rau), de o persoana poate inca cu gandire de copil, care vrea sa amane cat mai mult momentul in care va trebui sa ia singura o decizie, in care ceilalti nu vor mai hotara ca si pana acum…

O noua fila, un nou capitol, intr-o poveste a vietii ce se scurge … mai repede decat te astepti…

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~