8 baruri din Londra care-ți vor schimba percepția asupra bartendingului

UK
artesian

În ultimul an am avut ocazia să vizitez Londra de 6 ori. Încă de la prima vizită am căutat recomandări de locații, în special cocktail baruri, pentru a vedea de ce sunt atât de lăudate și cum stau ei față de noi la acest capitol. Nu de alta dar noi, atât la nivel de Cluj cât și național, chiar stăm bine.

Într-un an am descoperit 8 baruri pe care le recomand mai departe pentru următoarea ta vizită la Londra. Pe lângă activitățile turistice pe care ți le vei planifica, alege și una dintre locațiile de mai jos pentru turul de oraș.

Artesian – recent a câștigat titlul de “World’s best bar” pentru al patrulea an consecutiv în Topul celor mai bune 50 de baruri din lume.
Interacționând cu băieții din Breasla Barmanilor am tot aflat despre diverși guru din domeniu. Unul dintre aceștia este Simone Caporale, responsabil pentru succesul barului Artesian alături de Alex Kratena.

dream within a dream //

A photo posted by Teona (@teodoraturcu) on

Artesian se află în incinta unui hotel cu tradiție, foarte aproape de Oxford Circus. Nu te aștepta să găsești loc seara sau în weekend, însă dacă ajungi undeva spre dupămasă, sunt șanse mari să găsești o masă liberă. Personal ți-aș recomanda să stai la bar, oricum sunt doar câteva mese.
Fiecare cocktail pornește de la 17£ la care se adaugă 12,5% din notă ca service, însă fiecare drink oferă o adevarată experiență prin prezentare și mai ales calitatea băuturilor.

Meniul este conceput anual, cu mai bine de jumătate de an înainte, constant reinventându-se și stabilind trenduri la nivel internațional. Nu doar produsele sunt special concepute pentru următorul an, ci și meniul în sine. Acum 2 sau 3 ani, costul de producție pentru meniu era de 100£, având nevoie de un anumit metal pentru producție. A fost mai mult un experiment pe care nu-l vor mai repeta. Când vine vorba de meniuri, fiecare proprietar de local știe ce înseamnă acest cost.

În 2014 au folosit drept coaster pentru pahar un cap de urs panda din hârtie care atrăgea atenția multora și care-i determina să comande și ei. Dacă în mod normal vindeau 500 de drinkuri pe zi, ideea cu ursulețul panda a ridicat fluxul la 1000 de drinkuri pe zi. Fiecare cocktail este prezentat diferit și paharele uneori nici nu sunt folosite. Dar vă las să descoperiți mai multe pe pagina lor de facebook.

American Bar – Savoy – este unul dintre cele mai vechi baruri din Londra, iconic la nivel internațional. De la începutul secolului 20, mulți dintre barmanii care au lucrat acolo au scris adevărate biblii în domeniul bartendingului. Chiar la intrare în bar poți descoperi toată istoria lor într-o cameră amenajată drept muzeu.

How about the Savoy? #sherlock

A photo posted by Teona (@teodoraturcu) on

Foarte aproape de Waterloo Bridge, dacă te plimbi pe Strand vei avea la un moment dat o surpriză.
N-ai cum să nu observi hotelul Savoy, deși e puțin ascuns.

Nu se fac rezervări, însă se ține cont de ținută. Nu trebuie să fii la patru ace, dar nici sportiv.
Spațiul este mai mare decât la Artesian, cu mai multe mese, lumină mai puțină, iar în mijlocul sălii un pian pentru concerte zilnice.

Meniul văd că l-au schimbat recent, însă prețurile au rămas cam la fel și pot începe de la 10-15£, până la câteva sute…
Prima dată am vrut să-mi comand un Negroni, fară să mă uit în meniu. Noroc că m-am uitat, altfel nu știu câte vase se pot spăla de 350£.

Nightjar – foarte aproape de Old Street, este unul dintre cele mai cunoscute baruri din Londra.
Succesul barurului se asociază mult cu numele lui Marian Beke, un barman internațional cunoscut, reprezentant al European Bartender School.

Puteți încerca să mergeți direct, însă recomandarea de pe site este să vă faceți rezervare înainte. De multe ori barul este plin iar rezervarea poate fi necesară și cu 6 săptămâni înainte.
La intrare este tot timpul cineva care te întămpină și comunică cu colegii din bar pentru a vedea dacă sunt locuri libere sau nu, având și un counter de persoane în mână [cum era în reclama de la Axe].

Nu se stă la bar, pentru a nu încurca barmanii, iar mesele sunt foarte mici. Prezentarea cocktailurilor, în schimb, este una remarcabilă. De încercat băuturile lor semnătură, care încep de la 12£. Au și variante mai mari, pentru grupuri de prieteni, pentru a fi împărțite.

#nightjar #london

A photo posted by Gabriel Aldea (@gabrielaldea) on

The Gibson – noul bar deschis de Marian Beke împreună cu Rusty Cervin, foarte aproape de Nightjar, unde lucrează și o barmaniță din Cluj.
Un bar mic, cu intrare pe colțul clădirii, ce poate găzdui în jur de 20-30 de persoane, dar care-ți va depăși așteptările.

Barul se deschide la ora 6, însă echipa începe ziua de munca de la 10 dimineața. Zilnic merg la piață, pregătesc totul home made, de la siropuri și condimente, până la murături și ciocolată.
Au 40 de cocktailuri în meniu, fiecare într-o prezentare deosebită. Nu mai zic de murăturile primite din partea casei sau combinații de drinkuri cu parmezan și praline de ciocolată.

Inspirația cocktailurilor și barul în sine vine de la cocktailul Gibson ce conține gin și vermouth, garnisit cu o ceapă murată. Prețurile sunt între 10 si 12£.

gibson

Cahoots – un bar subteran într-o stație de metrou abandonată [Kingly Court]
În primele luni de la deschidere nu prea aveai cum să intri fără rezervare cu 2 săptămâni înainte. Prima dată ne-am învârtit mult până să-l găsim, fără a fi semnalizat.
La intrare ești întrebat pentru ce ești acolo, fiecare angajat jucând un rol. Conceptul se leagă de fostul metrou și călătorii, iar dacă zici că ai venit pentru bar, “controlorul de pe peron” îți va spune că nu este niciun bar acolo, că lumea vine pentru călătorii.

Rezervarea se face pentru doar două ore, maxim cât poți sta în bar. După ce primești confirmarea la intrare cum că “The captain will see you now, this way please”, vei călători înapoi în anii ’40-50.

Meniul este sub forma unui ziar, fetele care servesc sunt îmbrăcate în stilul pin-up, iar prețurile sunt între 10 și 15£.

Travel experience at #cahoots

A photo posted by Gabriel Aldea (@gabrielaldea) on

Lab – deschis din 1999 în Soho, primul bar de acest gen pe care l-am descoperit în Londra.

Pe lângă barurile prezentate mai sus nici nu se compară la cum arată sau nivelul ospitalității, însă în 15 ani a stabilit trenduri și standarde prin cocktailurile create, având echipă de barmani cu multe premii internaționale.

Dacă vei să iei toate aceste baruri la rând, Lab ar fi perfect pentru prima oprire. O varietate de cocktailuri se învârt in jurul prețului de 10£.
Ah da, și aici lucrează o tipă din Cluj.

Captain Planet #soho

A photo posted by Gabriel Aldea (@gabrielaldea) on

Purl – foarte aproape de Baker Street, undeva la subsol.

Cu “portar” la intrare, care își dă acordul dacă să cobori sau nu [parola este “hair of the dog”], barul nu impresionează deloc prin design, din contră. Nici servirea nu e cea mai bună, review-urile sunt împărțite, dar după ce treci peste toate astea, vei înțelege de ce Purl este unul dintre cele mai bune cocktail-baruri din Londra.

Gheață carbonică, balon spart pentru a elimina anumite arome care să completeze băutura, pahare improvizate etc, toate având la bază mixologia.
Prețuri în jur de 10-12£.

Mr Hyde says take it, hold it and enjoy it

A photo posted by Teona (@teodoraturcu) on

Be At Oneun lanț de baruri ce numără aproape 20 de locații în toată Londra

L-am încercat pe cel din zona Piccadilly Circus, unde m-am și amețit din două drinkuri. 4-5 barmani faceau pe bandă rulantă cocktailuri și cred că am prins un happy hour cu ofertă 1+1 gratis.

Nu impresionează la fel ca celelalte, nici barul în sine, nici prezentarea drinkurilor. Mai mult e un bar bun, unde poți bea o băutură făcută corect. Total opus multora dintre recomandările de mai sus, mult mai gălăgios, dar care îți poate oferi o altă perspectivă.
Fiecare cocktail își are prezentată rețeta pe site, poate vrei să încerci acasă. Prețurile sunt între 7 și 10£.

be at one

Cam acestea ar fi cele 8 baruri pe care vi le recomand să le încercați în Londra. Sugestii de alte locații puteți lăsa în comentarii.



Comments (1)

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *